Tort Joffre

Romanii nu au multe deserturi faimoase in lume. Tortul de ciocolata Joffre este unul din ele. Acest tort a fost facut prima data in 1920, de un cofetar roman faimos, George Capsa. Tortul a fost facut in onoarea maresalului Joseph Jacques Cesaire Joffre care era in vizita pe la noi cu treburi politice!

Exista numeroase variante ale acestei retete, eu am incercat sa gasesc una cat mai apropiata de original. Este un tort greu, in sensul ca este plin de unt, deci se mananca in portii moderate! Tortul l-am facut pentru ziua surorii mele, Gabi, si a fost destul de apreciat. Daca va plac deserturile usoare, atunci tortul Joffre nu e chiar pe gustul vostru.

L-am si ornat cu o crema de unt, ceea ce a sporti si mai mult „greutatea” tortutlui. Glazura aplicata pe deasupra am luat-o din aceeasi reteta ca si tortul, dar mie nu mi-a iesit ce ma asteptam. Adica a iesit numai buna de intins si de ornat pe ea, dar se simtea foarte tare zaharul. Asa ca, ori o incercati pe aceasta si vedeti ce iese, ori faceti alta, de exemplu cea de la tortul in 3 culori. Tortul in sine e relativ usor de facut, avand un amestec de baza atat pentru blat cat si pentru crema.

Ingrediente crema de baza:

  • 10 galbenusuri
  • 100 g cacao neagra
  • 125 ml apa
  • 500 g zahar

Ingrediente blat:

  • 10 albusuri
  • o lingura de faina alba
  • doua linguri de pesmet

Ingrediente crema:

  • 400 g unt moale
  • doua plicuri zahar vanilat
  • 3  linguri de zahar fin
  • esenta de rom
  • 3 linguri ness (optional – daca vreti sa dati un gust de ness tortului)

Ingrediente glazura (eu nu am fost multumit, dar daca va iese voua, va rog impartasiti si cu mine)

  • 100 g ciocolata neagra
  • 100 g zahar fin

Intai se face crema de baza. Se pun la fiert apa, cacaoa si zaharul. Se lasa sa fiarba 5 minute, apoi se lasa la racit. Cand mai este doar putin calda, se pun galbenusurile, pe rand, si se incorporeaza bine. Nu le puneti cand este prea fierbinte, pentru ca se vor face omleta! Se imparte compozitia in 3.

Pentru blat se amesteca o parte din compozitia de baza cu faina si pesmetul. Albusurile se bat spuma cu un praf de sare si cele 3 linguri de zahar plus zaharul vanilat, si se incoporeaza cu grija si ele. Se unge cu unt o oala cu capacitatea de 3 L, sau o forma de tort de 26 cm, si fundul se tapeteaza cu hartie de copt. Se pune compozitia pentru blat in ea si se niveleaza suprafata. Se baga la cuptorul incins, la 200 de grade, pentru 30 de minute. Cand e gata se scoate si se lasa la racit.

Intre timp se face crema: se mixeaza untul moale pana devine cremos, apoi se amesteca cu restul de crema de baza ramasa (cele doua parti) si se mai mixeaza cateva minute. Se pun si restul de ingrediente pentru crema si se mai bate 3-5 minute. Crema fina obtinuta se pune la frigider o ora.

Blatul se taie pe jumatate, pe orizontala. Crema se pune pe blatul de jos si se acopera cu cealalta parte. Apoi se face glazura (oricare glazura alegeti). Pentru cea din reteta, ciocolata se topeste la bain marie impreuna cu doua linguri de apa; ciocolata topita se amesteca apoi cu zaharul, tot pe bain marie, pana devine o crema fina (la mine a devenit doar crema, nu a fost fina – ma repet, daca reuseste cineva, sa imi dea de stire ce si cum, sunt tare curios si dornic sa invat de acolo de unde am gresit).

Glazura se intinde peste tort, si tortul se tine la rece peste noapte.

Va puteti opri aici, sau il puteti orna cu diferite creme sau chiar cu frisca batuta. Eu am facut tot o crema de unt, pentru ca am zis ca daca tot e unt cu nemiluita in tort…sa mergem pana la capat cu nebunia!

Ingrediente crema de unt pentru ornat:

  • 225 g unt gras de foarte buna calitate la temperatura camerei
  • 375-425 g zahar pudra
  • 60 g pudra de cacao
  • 1/2 lingurita sare
  • doua lingurite esenta de vanilie
  • patru linguri de lapte

Bateti untul cu mixerul 5 minute la viteza medie. Puneti 375 g de zahar pudra cernut in bol si pudra de cacao, si porniti mixerul la viteza cea mai mica, pentru a nu imprastia zaharul si cacaoa peste tot. Mentineti viteza mica pana se incorporeaza zaharul si cacaoa in unt. Cresteti viteza mixerului la mediu si adaugati extractul de vanilie, sarea si laptele. Mai bateti astfel 3 minute. Daca vreti o consistenta mai tare, mai adaugati zahar pudra. Daca vreti o crema mai moale, mai puneti o lingura de lapte. Continuati sa bateti la viteza medie spre mare pana ce crema de unt este fina si nu se mai simte zahar in ea (la textura ma refer).

Se pune crema la rece cateva zeci de minute. Apoi se pune in posh si se orneaza tortul cu ea, in functie de fantezie si de ce duiuri aveti disponibile..si de indemanare desigur…la mine indemanarea la ornat este a unui pre-scolar…dar ma multumesc momentan si cu atat!

Un sfat pentru ornat: nu puneti multa crema deodata in posh; se va topi de la caldura mainilor si va fi mai greu de lucrat cu ea. Puneti cate putin, si restul de crema o pastrati la frigider; e o munca in plus sa tot reumpleti poshul, dar rezultatele sunt mai sigure!

Asta a fost aventura mea cu tortul Joffre. La multi ani Gabi, si sa vedem ce idee de tort imi vine la anul! Pofta buna tuturor – si nu uitati sa fiti cumpatati!