Piept de pui in stil italian

Seria de retete italienesti continua! Molto benne! Asta e o reteta foarte simpla, si extrem de gustoasa. Este o modalitate usoara si inventiva de a transfoma un banal piept de pui in ceva delicios. O sa va placa cu siguranta! Bucataria mediteraneana loveste din nou!

Ingrediente:

  • piept de pui
  • rosii taiate rondele
  • frunze de busuioc proaspat
  • branza cu mucegai alb (eu am folosit una italienesca, ceva piemontez, dar imi scapa numele – puteti folosi orice branza se topeste usor)
  • sare, piper, maghiran uscat, oregano uscat
  • parmezan ras (optional)

Pieptul de pui se taie pe jumatate, pentru a il subtina. Daca este nevoie se bate usor pentru a se aplatiza. Se sareaza, pipereaza si se asezoneaza cu oregano si maghiran. Se frige pieptul de pui in tigaie, cu putin ulei de masline. Cand e gata pe o parte, se intoarce, si cand a e aproape facut, se pun deasupra lui felii de rosii, frunze de busuioc si apoi cate o felie de branza. Se pune un capac peste tigaie si se lasa 2-3 minute, pana se topeste branza. Asta e tot. Se aseaza pe farfurie, si daca doriti, puteti presara parmezan ras pe deasupra. Pofta buna!

Anunțuri