Bagles

   dieta cu fructe

   Bagles, un cuvant mai pompos pentru covrigi! Cei de fata sunt o varietate de covrigi foarte apreciata in New York; au fost adusi in America de catre emigrantii polonezi. I-am incercat si sunt foarte buni, proaspeti scosi din cuptor, taiati pe jumatate si unsi cu unt. Se pot manca si simpli sau umpluti cu…orice mezel, sau somon afumat sau … orice va place.

   Ingrediente:

  • 450 faina
  • 200 ml apa calduta
  • 2 oua
  • o lingurita sare (mai multa daca vreti aluatul mai sarat)
  • un plic drojdie uscata
  • o lingurita miere
  • 2 linguri ulei
  • un ou pentru uns

   Faina se amesteca cu sarea si dorjdia uscata, si e pune intr-un castron. Cele doua oua se bat cu mierea si uleiul. Se face o groapa in mijlocul fainii si se toarna amestecul de ou. Peste se pune apa. Se amesteca bine cu mixerul, cu paletele speciale pentru aluat. Se poate pune si la masina de paine, pe programul de framantat. Va rezulta un aluat foarte, foarte lipicios. Se framanta bine pe o suprafata pudrata cu faina, cam 10 minute, pana nu mai este asa lipicios si devine elastic. Se lasa la crescut o ora, intr-un loc ferit de curenti de aer.

   Dupa ce creste, se framanta coca si se face din ea un sul. Se taie 12 bucati egale. Din fiecare bucata se modeleaza un bagles. Eu fac o bila din aluat, o aplatizez putin, si o rup cu degetele la mijloc, dand forma covrigului. Se poate si rula si lipi cele doua margini sub forma de covrig, folosind putina apa rece. Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt, se acopera cu un prosop si se mai lasa 20 de minute la crescut.

Se pune o oala de apa la fiert, cu sare. Cand clocoteste, se baga fiecare bagles in apa clocotita, si se tine la fund cu spumiera, 20-30 de secunde. Se scoate si se pune din nou pe tava. Cand ati terminat de oparit toti covrigii, ungetii cu oul batut. Aici puteti improviza. Ii lasati asa, sau presarati susan, sau mac, sau ce va place!

Se baga la cuptorul incins la 200 grade, 20 de minute (+ sau -). Cum coacerea variaza in functie de cuptor, va uitati la ei cand sunt frumosi rumenti. Sunt absolut deliciosi!

Cred ca se pot si congela, pentru a avea bagles proaspeti in fiecare dimineata. Se urmeaza pasii pana la fierbere. Se lasa sa se raceasca dupa ce sunt scosi din apa clocotita, si se pun la congelator pe o tava. Cand au inghetat, se iau din tava si se pun in pungi. Daca aveti pofta de bagles, scoateti cati vreti sa mancati, ii lasati sa se decongeleze, ii ungeti cu ou si ii coaceti. Nu am incercat varianta asta, dar tocmai in timp ce scriu, aluatul creste, si o sa fac tocmai asta, pentru a manca in dimineata de Craciun. Va anunt rezultatul. Numai bine!

Updatare: uitasem sa spun cum a mers procesul de congelare; ei, a mers foarte bine. I-am congelat cum am descris mai sus, si apoi i-am decongelat cu o ora inainte de a ii baga la cuptor. I-am uns cu ou, am presarat susan si ce am vrut pe ei si au fost la fel de gustosi si pufosi. O alta idee pentru aceasta reteta este de a folosi si faina neagra tip 1150 (Baneasa pentru masina de paine); fie o amestecati cu alba fie numai neagra – rezultatul este ceva mai dens dar mai gustos.