Execute

It appears
That we have reached the edge,
That zenith where stimuli
And comatose collide.
Forty years ago, the man proclaimed
The age of the gross to be upon us,
And even though the man
Was destroying our heritage
And insulting our intelligence,
That era has become very real.
We labor for pleasure
And abhor the guilt of pressure.
My generation will go down
As the architects
Of contemporary disgust.
Some have fought and died.
Others have allowed the strong
To be butchered for a price
They themselves don’t care about
And will never understand.
I myself am beleaguered
By the selfish face
Of a kind of man
That is not mankind.
Distrust in information.
Fundamentalism of opinion.
Catastrophic boredom,
And a fanatical devotion
To that which does not matter.
Where is your glory now, people?
Where are your gods and politicians?
Where is your shame and salvation?
You rage for no reason
Because you have no reason.
What have you ever fought for?
What have you ever bled for?
The face of the earth is scarred
With the walking dead.
The age of the gross is a living virus.
This is the future you have created.
This is the world you have set ablaze.
All your lies are coming true.
All freedom is lost.
All hope is gone.

Slipknot

EU!

Mi-e somn! mi-e foame! dar am mancat! si o sa mai mananc…si ma ingras! si imi e lene sa ma duc la sala! si ma simt obosit. si nu am chef de nimic! as iesi in oras..si n-as iesi…! si trebuie sa fac si dus! dar imi e lene! si ma doare si spatele! dar parca mai rau ma doare piciorul! si v-am spus ca imi e somn? as manca o pizza! da’ n-am bani! si ingrasa!!de ce ingrasa?! tot ce e bun ingrasa! de ce nu ingrasa merele si pizza sa fie pt diete?! si cartofii prajiti…de ce sunt cancerigeni?! si ce e cancerul asta pana la urma???cine e el?de unde vine?ce vrea?doar sa ne omoare?…nu cred…are el ceva personal…nevoi ascunse..poate frustrari!cine stie..te pui cu cancerul!!!…e nebun!! si..cateodata si eu simt ca inebunesc….de la plictiseala probabil….dar…ce sa-i faci…de vina e ficatul..provoaca oboseala!!! si totul se reaia..offf…!!!!! sunt intr-un cerc vicios…si n-am
cum sa scap de el…! am si obosit cat am scris! reflectiile astea imi dauneaza intelectului…nu sunt facut pt
asta…punct.
Nici nu stiu de ce ma chinui….defapt..cred ca stiu…imi place sa ma chinui..desi imi e frica de durere
hmmm…nici macar un masochist echitabil nu reusesc sa fiu…! cate idei…..si atata vid de cuvinte….ce sa
mai…m-am hotarat! o sa ma fac mic mic..nu mai zic nimic..sa trec neobservat..nici viata sa nu stie ca exist!
daca nu va stii viata ca exist…moartea de unde sa ma ia? dap…..asta e solutia…e clar!!!! uffff…si cica
iar mananc! stiu…nu e bine..dar nu ma pot abtine…he he..am facut o rima…
doar neintentionat fac rime…daca vreau cu „intentiune” nu-mi iese niciodata! cred ca romanul nu s-a nascut poet pana la urma…..oh….n-am de unde stii asta…sunt jumatate neamt!!!

PLOUA!

Azi 28 iunie, in frumosul an 2008 la ora 15:10 a inceput sa ploua.Si este racoare.O racoare tantrica, care poate provoca usor un orgasm.Nu e nimic deosebit, dar in zilele astea caniculare e o mare bucurie pt mine.Acum am duc sa stau pe geam si sa-mi astept orgasmul tantric.

In zori de zi!

Nu stiu cum sa incep! Este un mod ciudat de a scrie un blog. In fapt, acest post a fost scris nu la calculator, ci pe o coala de hartie, in timpul unui examen.La „Transporturi marfuri”.De ce am scris un astfel de „blog de hartie”? Foarte simplu! Am o servita la mine si trebuie sa ma fac ca scriu ceva pana se termina examenul si dau servita. Rup putin firul povestirii.Tocmai am aflat ca de saptamana viitoare incep restantele. I’m fucked! Sa revenim. Cum spuneam, trebuie sa ma fac ca sunt destept si am invatat. Langa mine, Marinescu (un prieten cu care soarte cruda ma facut si coleg de facultate) e in aceeasi situatie.Doar ca el nu scrie mai nimic.Se vaita de restante.

In fata mea un….specimen.Mai exact spatele specimenului.Mare, gras, probabil si asudat, tricou negru, sintetic, mulat (da bine pe „bidon”) si pe spate, la piece de resistance, din paiete albe si aurii scrie: Casino Royale.Aceleasi imagini le pot vedea si in alte banci, nu numai in fata mea.De mult au devenit o categorie aparte de oameni. Romanul cel mai popular in zilele noastre, „taranul de oras”.Dai peste tot de el. Vocabular redus, haine cu imprimeuri specifice, de obicei de prost gust ( Harrison, De puta madre, gigolo 69, mafia, etc), freza struto-manelistica si probabil respiratie urat mirositoare. Mergi pe strada, e acolo.te duci la facultate, e acolo. Intr-o institurie publica, e acolo, cateodata chiar in spatele ghiseului.Te uiti la TV, e acolo. La naiba omule, mai lasa-ma putin in pace. Ma sufoci cu prostul tau gust si citch-ul ce-l reprezinti.Am ajuns o tara manelizata. Si nu ma refer la curentul muzical ci la brand-ul pe care e reusit sa-l puna asupra unei categorii de oameni.Poti asculta, manele, house, rap sau rock.daca esti un incult fara pic de bun simt, tot „manelist” te numesti. Sau, cum imi spunea cineva odata (hey Mari) „manelar” , care se pare ca este mult mai rau.

Si asa imi vars frustrarile in timpul examenului. Examen la care desi „profa” este „de gasca” si ne lasa sa copiem, manelarii nostri tot vad de cuviinta sa faca scandal.

Dar au iesit si lucruri bune.Am luat un examen, am scris un post la blog si am revazut-o pe Gabi, o colega de liceu cu care am ajuns si la facultate si care in timp mi-a ajuns prietena (a nu se intelege iubita – la anu se marita – casa de piatra).Imi era dor de ea.A cam slabit! Ar trebui sa se lase de serviciu.Dauneaza!

Ce sa mai! o dimineata fructuoasa.La cat mai multe!

Caldura mare dragii mei!

Sfarsitul lui mai si deja ma topesc de cald.Am insomnii din cauza temperaturii ridicate.Adorm la 5-6 dimineata si ma trezesc la orele doisprezece ale amiezii (avanatjul studentului chiulangiu-liber profesionist fara ocupatie). De la aer conditionat racesc! Simturile-mi cer sa le desfat cu bere rece! Si berea ingrasa, iar eu incerc sa slabesc! Si se stie cat de greu este sa fii supraponderal pe canicula! Offf…al naibii cer vicios! Ce sa mai…caldura mare dragii mei…caldura mare!

The Light At The End Of The World

An isle, a bright shining isle
stands forever, alone in the sea
Of rock and of sand and grass
and shale, the isle bereft of trees.

– Small. A speck in the wide blue
sea. ‘Tis the last of all the land.
A dweller upon our lonesome
isle, the last, lonely man? –

By the Gods he is there to
never leave, to remain all his
life. His punishment for
evermore, to attend the
eternal light.

The lighthouse, tall and brilliant
white, which stands at the end
of the world. Protecting ships
and sailors too, from rock they
could be hurled

Yet nothing comes and nothing
goes ‘sept the bright blue sea.
Which stretches near and far
away, ‘t is all our man can see.

Though, one day, up high on
rock, a bird did perch and cry.
An albatross, he shot a glance,
and wondered deeply, why?

Could it be a watcher sent?
A curse sent from the Gods,
who sits and cries and stares at him,
the life that they have robbed.

Each year it comes to watch
over him, the creature from above.
Not a curse but a reminder of
the woman that he loved.

– Oh weary night, under stars,
he’d lay and gaze.
Up towards the moon and stars.
The suns dying haze.

Time and again, Orion’s light
filled our man with joy.
Within the belt, he’d see his love,
remembering her voice –

The twinkle from the stars above
bled peace into his heart
As long as she looks down on him
he knows they’ll never part

One day good, one day bad
The madness, the heat, the sun,
Out to sea, he spies upon land.
His beloved Albion.

Cliffs of white and trees of green
Children run and play,
‘My home land’ he cries and weeps,
why so far away?

Eyes sore and red. Filled with tears,
he runs towards the sea.
To risk his life, a worthy cause,
for home he would be.

Into the sea, deep and blue,
the waters wash him clean.
Awake. He screams. Cold with sweat.
And Albion a dream.

– Such is life upon the isle,
of torment and woe.
One day good. One day bad.
And some days, even hope.

The light at the end of the world
burns bright for mile and mile
Yet tends the man, its golden glow,
in misery all the while?

For fifty years he stands and waits,
atop the light, alone.
Looking down upon his isle
the Gods have made his home –

The watcher at the end of the world
through misery does defile.
Remembers back to that single night
and allows a tiny smile.

(His sacrifice was not so great,
he insists upon the world.
Again he would crime,
Again he would pay,
for one moment with the girl)

Her hair, long and black it shone,
The dark, beauty of her eyes,
Olive skin and warm embrace,
her memory never dies.

‘Twas years ago, he
remembers clear
the life they once did live.
Endless love and lust for life,
they promised each would give.

Alas, such love and laughter too,
was short as panting breath
For one dark night, her soul
was kissed
by the shade of death.

(Agony, like none before,
was suffered by our man.)
who tends the light now
burning bright
on the very last of land.

(Anger raged and misery too
like nothing ever before.)
He cursed the Gods and man
and life,
and at his heart he tore.

– A deity felt sympathy
and threw our man a light
‘Your woman you may see again,
for a single night. –

But think hard and well young man,
there is a price to pay:
to tend the light at the end of
the world
is where you must stay.

Away from man and life and love.
Alone you will be.
On a tiny isle. A bright shining isle
in the middle of the sea.’

– ‘I’ll tend the light, for one more night
with the woman whom I love’,
screamed the man, with tearful eyes,
to the deity above.

And so it was that very night
his lover did return.
To his arms and to their bed,
together they did turn.

In deepest love and lust and passion
entwined they did fall.
Lost within each other’s arms
they danced (in lover’s ball). –

– Long was the night filled with love.
For them the world was done.
Awoke he did to brightest light,
his woman and life had gone.

To his feet he leapt. To the sea he looked.
To the lighthouse on the stone.
The price is paid and from now on
he lives forever alone.

Fifty years have passed since then
and not a soul has he seen.
but his woman lives with him still
in every single dream.

It is sad to hear how young love has died,
to know that, alone, someone has cried.
but memories are ours to keep.
To live them again, in our sleep.

Versuri: My Dying Bride

Aberatii asupra vietii

Am citit pe un site ca a apartul noul album Testament – „Formation of Damnation”.Iar titlul acesta a aprins un beculet la mine in cap.La inceput m-am gandit la fenomenul ciudat prin care universul pare sa conspire sa iti mearga rau, si cum se aduna mici intamplari si apoi se arunca toata asupra ta intr-o serie de evenimente fatidice.Si apoi m-am gandit ca asa se intampla si cu micile intamplari care aduc ceva bun si frumos („Formation of benediction” as spune eu).Si de aici s-au zamislist urmatoarele:

Toata lumea a auzit de coincidente.Oricine le-a trait.De obicei pe seama lor se pun intamplarile sau succesiunile de intamplari care nu pot fii explicate altfel, si care ne afecteaza viata mai mult sau mai putin, in bine sau in rau.Eu am ajuns la concluzia ca nu exista asa ceva.Ar fii prea simplu.Si dupa mine totul este chiar simplu in viata (desi multi deja zambesc cu ironie gandind: „ce naiv” – dar este opinia mea – ne complicam singuri viata, dar despre asta altadata).Suna confuz si contradictoriu, nu?Asa sunt si eu: confuz si mereu in contradicite cu mine (si cu Buican, desi el nu este eu si eu nu este el – asta pt cunoscatori).Si cum din haos s-a nascut lumea, si paradoxul este insusi esenta vietii, asa si procesul prin care se nasc coincidentele este atat de complicat incat le numim doar intamplari.Si tocmai aceasta complexitate a sortii da simplitate vietii.Putem numi coincidenta orice actiune pe care o intreprindem.Ionel se duce pana la ghereta de la colt sa cumpere un ziar si se intanleste cu vecinu’ de la tara care ii spune ca nea Cornel din deal a vandut o bucata de pamant foarte avantajos,iar cel care l-a cumparat mai are nevoie „cativa metrii”, si cum Ionel e vecin cu nea Cornel, asta il pune pe ganduri, si vinde si el bucata lui de pamant, iar cu banii isi achizitioneaza masina mult visata, cu multi cai putere, cu care „se da” pe autostrada cu mare viteza, pierde controlul, intra in parapet si ajunge invalid.Si acum Ionel sta in scaunul sau cu „rotine” si se intreaba cum ar fii fost viata pentru el daca nu se intanlea cu vecinu’ de la tara!Acum e momentu cand sariti si spuneti ca rationand asa putem aplica asta la tot ce se intampla in jurul nostru.Este exact ce spun si eu – asa zisele coincidente sunt peste tot in jurul nostru.Sunt insasi viata noastra.Artezanul lor este probabil fiinta, entitatea, prezenta (sau cum vreti sa-i spuneti) mult superioara noua oamenilor a.k.a Dumnezeu (Alah, sau in cazul altor popare zeii).Cel care are grija de noi, fie ca ne place cum o face, fie ca nu.Eu unul cred ca in general o face bine.Coincidentele sunt cu rezultate benefice, desi pe moment par intamplari cu totul potrivinice noua si dorintelor noastre.De multe ori lumea vede doar intamplarile triste din viata lor, si nefericirea le intuneca judecata neputand vedea partea buna a lucrurilor (si asta o spun eu – cineva caruia i s-a spuns de multe ori : „ce sunt eu pesimist(a) dar tu ma intreci cu mult”).Ganditi-va bine la lucrurile nefericite ce vi s-au intamplat si cum v-au influentat viata, si cum ele v-au adus unde sunteti acum.Desi poate „acum” nu e tocmai bine pentru tine, cel ce citesti aceste randuri, fii constient ca putea fii mult mai rau (mereu e loc de mult mai rau, niciodata de mult mai bine) sau lasa putin timp ca lucrurile sa se aranjeze si apoi analizeaza iar lucrurile.Si poate macar partial o sa ajungi la aceeasi concluzie ca si mine.Tin sa mentionez ca am ajuns la concluzia asta (ca nu exista coincindete ci doar planuri divine, si nici unul nu e negru doar ca le intunecam noi – asta pentru cazul in care nu era clara concluzia), dupa un lant de coincidente destul de nefericite la momentul respectiv, moment care este in plina desfasurare in timp ce scriu aceste aberatii ale-i mele minti.Dar cum mi-a sugerat cineva foarte drag mie odata, „dry your eyes, soulmates never die”, cu alte cuvinte totul va fi bine candva.Si as mai adauga eu ca dupa bine va veni iar rau.Care va duce din nou la bine, dupa care va veni alt rau, intr-un joc perpetuu de-a Ying si Yang .Si astfel lantul de coincidente va continua, lungindu-se din ce in ce mai mult, construind viata noastra infima pe acest pamant plin de praf.Ca doar „toate-s praf, lumea-i cum este, si ca dansa suntem noi”.

Nu stiu daca ati avut rabdare sa cititi pana aici si mai ales daca ati si inteles ceva.Sincer si mie imi e greu sa tin pasul cu ce debitez acum.Dar simt ca am dreptate.Nu! Stiu ca am dreptate.Sa zicem ca sensul verbului ” a abera” nu a fost niciodata folosit mai cu potential de mine decat acum.Asa ca luati in considerare si posibilitatea ca dintr-o aberatie a unei minti pierdute sa se nasca un adevar.

Desi ar fii momentul sa ma opresc aici, nu pot.Simt nevoia sa spun mai multe, desi poate aceleasi lucruri intr-o alta forma.Mai sus m-am referit mai mult la intamplarile negative din viata, pentru ca astea sunt cele care ne inspira, si pe care le tinem minte.Adevarul este ca nu ne-am putea bucura fara suferinta, si nu am putea aprecia ce avem.Din pacate de multe apreciem dupa ce nu mai avem; este necesara suferinta ca sa constientizam bucuria din viata noastra.Nu ma intelegeti gresit, nu am pierdut nimic; sau poate am pierdut prea mult; cel mai probabil m-am pierdut pe mine; sau poate o parte din mine.Dar va creste intr-o zi la loc.Nu se poate bine fara rau, asta ca sa ajungem din nou la mai sus pomenitii gemeni Ying si Yang.Asa ca nu disperati cand zeii nu va zambesc, si nu va inchinati celor falsi doar din speranta desarata si dorinta de liniste imediata.Masinaria are nevoie de timp pentru a pune in miscare seria de evenimente, de coincidente, care va v-a aduce fericirea.Nu fii rau pentru ca iti este rau.Fii bun pentru ca iti este rau ca sa echilibrezi balanta.

Poate „inspisratia” care am avut-o sa scriu aceasta „aberatie” este o coincidenta pentru cineva pierdut pe internet in cautarea unui raspuns la problemele lui.Si daca printr-o sansa de 1 la 1000 cineva cu o astfel de stare sufleteasca a intrat aici, si daca printr-o coincidenta si mai mare de 1 la 1 000 000 000, s-a regasit aici, oricine ai fii, asta nu este o coincidenta.Soarta iti spune sa mai ai putina rabdare, este batrana si se misca mai greu, dar va veni si momentul tau.Pentru 100 de rele care se pot intampla exista tot atea bucurii care pot veni.Pentru orice nefericire exista si o fericire.Si sa nu uiti ca asta o spune un pesimit convins caruia viata i-a aratat de multe ori ca nu are dreptate.Fii realist si vezi tot paharul.Toata lumea are probleme.Unele cauzate de altii, altele chiar de noi.Poate ca ai picat un examen, ai pierdut o suma de bani, ai avut o neimplinire.Poate ca ai fost parasit/parasita de persoana pe care o iubesti.Sau poate ca ai ranit pe cine nu trebuia si ai reusit sa o/il indepartezi de tine.Eu, unul, stiu ca am avut parte de toate si cel mai rau dor ultimele doua, in doua feluri diferite (prima nu a tinut de mine, a doua a tinut de mine – probabil de aia e si mai mistuitoare).Dar orice ar fii nu conteaza.Rezultatul va fii acelasi: o parte plina care astepta sa se umple.

Cum am spus si in introducere, ceea ce a declansat crearea celor de mai sus a fost titlul albumului unei formatii de trash metal.In caz ca nu ati inteles, cam totul se poate rezuma intr-un singur cuvant: speranta.Si uite asa „muzica diavolului” (dupa cum o numesc unii) a dus la ceva bun.Asta da coincidenta.IN METAL VERITAS.