Salata greceasca

Vara asta (tehnic vorbind, toamna asta), am fost, pentru prima data, in Grecia. Cum ma asteptam, mancarea si aromele unice de acolo m-au dat pe spate. Cum am ajuns la stadiul in care partea cea mai importanta dintr-o excursie este experienta gastronomica, pot spune ca am revenit din vacanta marcat pe viata..culinar! Asa ca, o sa dau startul la o serie de retete grecesti, prima din ele fiind cea mai graitoare, si poate cea mai simpla…salata greceasca…o salata de vara in care se pune si branza. Feta in mod traditional, dar la noi gasesti greu feta adevarata…cuburile alea pastoase care se vand la noi cu denumirea de feta…nu e feta! Nici macar nu cred ca intra la categoria branza…e un fel de margarina a branzelor! Asa ca, in loc de feta folositi telemea. Cam asta si este feta, o telemea putin mai densa. De fapt, sunt unii greci care spun ca telemeauna romaneasca e furata de la feta lor. Oricum ar fi, ambele merg de minune la salata asta!

Ingrediente:

  • 3 rosii mari, carnoase (eu am folosit un amestec de inima de bou si cherry galbene) taiate mare
  • un castravete potrivit taiat rondele
  • un ardei gras rosu taiat fasii subtiri
  • o ceapa medie tocata inele subtiri
  • o jumatate salata verde tocata grosier
  • o mana de masline (eu am pus verzi, dar puneti de care va plac)
  • frunze de busuioc taiate fin, dupa gust
  • telemea taiata cuburi potrivite, tot dupa gust, dar nu exagerati cu cantitatea
  • 2-3 linguri de ulei de masline, sare, piper, oregano uscat

Se amesteca toata legumele cu branza, si la final se pune uleiul amestecat cu sare, piper si oregano. Se garniseste cu frunze de busuioc. Daca mananci salata asta cu paine, e un fel principal consistent.

Si ca tot suntem la salate si e nevoie de ulei de masline, am invatat cate ceva despre el in Grecia, la o vizita intr-o fabrica de ulei. Uleiul de calitate are un gust de exceptie, si poate face o mare diferenta intr-o astfel de salata. Folositi doar ulei de masline extravirgin si cautati marci care specifica gradul de aciditate. La noi in magazine sunt putine care specifica aceasta valoare. Un ulei bun se situeaza intre 0,2 si 0,8% acciditate. De asemenea, am descoperit uleiurile aromate cu portocale sau lamaie. Sunt uleiuri in care s-au adaugat si portocale sau lamai cand au fost presate maslinele. Pe acestea nu are voie sa scrie extravirgine, pentru ca nu sunt 100% pure avand in compozitie portocalele sau lamaile. Eu am adaugat si un strop de astfel de ulei, care a trecut gustul salatei la urmatorul nivel. Cred ca se gasesc si pe la noi, pana acum nu am vazut decat la Lidl, la saptamana greceasca, si nu le-am incercat asa ca nu le stiu calitatea.

Uleiurile grecesti pe care le-am folosit eu se pot lua si de aici paragaea.gr, este pagina lor oficiala, dar este foarte scump transportul pana in Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s