Magiun

Toamna este aici oficial (ieri a fost 23 septembrie, deci este toamna si astral, nu numai calendaristic). Si cu toamna au venit si prunele! Am avut noroc anul acesta si am facut rost de niste prune extrem de gustoase, dulci si zemoase. pe langa kilogramele consumate ca atare, am facut si o prajitura (coming soon!) si magiun. Mai ales ca de ceva ani este nebunia magiunului de Topoloveni.

Magiunul este un terci din prune fierte, fara adaos de zahar. Asa ca magiun de prune, sau magiun fara zahar sau magiun de prune fara zahar, toate sunt pleonasme. Cuvantul magiun presupune lipsa zaharului si prunele! Si este bine sa ai in camara cat mai multe astfel de borcane, pentru ca este sanatos si foarte gustos. Se pot face prajituri cu el, sau se poate manca ca atare! Si un borcan de Topoloveni este cam piperat la pret. Mult mai economic de facut in casa. Si deloc greu!

Trebuie sa spun ca reteta am facut-o impreuna cu mama. De fapt, eu mai mult am fost ajutor de bucatar: mai spala o pruna, mai amesteca in magiun…cara borcanele…umple-le, din astea. Am facut doua variante. Prima a fost cu tot cu coaja. A doua, am fiert prunele cu tot cu coaja, dar le-am pasat prin sita apoi, si astfel coaja a disparut. A iesit mai deschis la culoare (se vede in poze), dar recomand prima varianta, cu tot cu coaja. Te scuteste si de ceva munca si e mai bun, multe substante nutritive fiind in coaja. O sa pun poze si cu magiunul cu tot cu coaja.

Ingredientele sunt simple:

  • prune bine spalate si rupte pe jumatate (samburii se arunca)

O sa dau direct varianta cu coaja de prune pentru ca fara coaja mi se  pare pur si simplu incomplet. Aveti mai multe optiuni in functie de preferinte. Puteti fierbre prunele doar rupte in doua; ori, puteti sa mai taiati fiecare jumatate pe din doua. Mai exista varianta de a trece prunele prin masina de tocat. Diferenta consta in marimea cojii de prune din magiun. Ele oricum se strang la fiert, dar cu cat mai mari cu atat se vor simti la textura. Pe mine nu ma deranjeaza, dar exista si oameni mai exigenti!

Se pun prunele intr-un ciaun mare la foc mediu. Nu trebuie dat focul mare pentru ca riscati sa afumati prunele. Lasati focul la mediu la inceput pana se inmoaie bine prunele, amestecand din cand in cand. Apoi, dati focul mic, si amestecati destul de des, mai ales daca bolboroseste tare. Daca lucrurile se precipita prea mult si  vi se pare ca temperatura este prea mare, mai opriti focul, lasati cateva minute si porniti-l iar. Fierbeti cateva ore, depinde de cantitatea de prune), pana cand scade, are culoare intunecata si consistenta unei smantani groase. Un test bun este ca atunci cand treceti cu o lingura de lemn prin magiun, in urma sa ramana o urma consistenta. Cand se raceste, lingura trebuie sa stea dreapta in el, atat de gros sa fie.

magiun prune 007

* Aici trecusem deja amestecul prin sita, de aceea si culoarea deschisa! Nu faceti ce face popa, faceti ce spune – lasati coaja la locul ei! De aceea fac eu experimente – ca voi sa nu fiti nevoiti sa le faceti!😀

Repet, eu spre final am trecut magiunul prin sita si am mai fiert pana la ingrosarea totala. Dar a fost o greseala, nu faceti asa! Coaja e miezul sa zic asa😀 ! Puneti magiunul cald in borcane sterilizate. Se pastreaza in camara, la loc intunecat si racoros. Pofta buna si sanatate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s