Chocolate fondant

   Un desert care arata bine, dar are si un gust pe masura aspectului. Atentie, pot crea dependenta! De acest dulce minunat, ca o negresa pufoasa la exterior, si un lac fierbinte de ciocolata in interior, auzisem de mai mult timp, dar prima data am mancat la Tartine Et Moi, un bistro din Pitesti. Si atunci mi-a venit si ideea, dar mai ales pofta de a incerca sa le fac singur.

   Reteta este simpla si rapida, secretul consta in timpul de coacere. Majoritatea spun ca este de 10-12 minute, dar adevarul este ca depinde de forma in care le puneti si de fiecare cuptor in parte. Asa ca, e posibil sa fie nevoie de ceva practica pana sa iasa. Eu am avut noroc si mi-au iesit din prima..aproape. Spun aproape, pentru ca am incercat in doua tipuri de forme, mai mici si mai mari, si la cele mari a fost nevoie de ceva mai mult exercitiu. Voi explica la timpul potrivit.

Ingrediente:

  • 200 g ciocolata neagra, de buna calitate
  • 200 g unt gras
  • 200 g zahar
  • 200 g faina
  • 4 oua si 4 galbenusuri
  • unt pentru uns formele

   Intai pregatim formele. Cum spuneam am folosit doua tipuri. Unele din ele, mici, mai exact o tava de briose. Celelalte, mai mari, au fost vase ramekin. Le-am uns bine de tot cu unt pe toate. Accentuez BINE DE TOT; atat fundul cat si marginile pana sus. Este important, pentru a nu se lipi. O alta varianta ar fii sa topiti untul, sa le ungeti cu el topit, apoi sa le bagati la congelator, si inainte sa puneti compozitia in ele, sa le scoateti si sa le mai ungeti o data cu unt topit si sa pudrati cacao in ele. Am incercat dar da una spect negricios chocolate fondat-urilor, nu mi-a placut.

   Asa, acum facem compozitia. Topim la bain marie ciocolata cu untul. Cand sunt topite, le dam deoparte sa se raceasca putin, cat pregatim celelalte ingrediente. Ouale si galbenusurile le amestecam cu zaharul si le batem cu mixerul vreo 5 minute, pana devin aerate si pufoase. Puneti faina cernuta in ouale batute si amestecati usor, de sus in jos, pentru a nu scoate aerul, Apoi puneti ciocolata topita peste; nu toata deodata, in treimi si amestecati bine dupa fiecare.

   Turnati compozitia in forme, uniformizati bine, si apoi bagati-le la cuptorul incins, raftul din mijloc, la 200 de grade celsius. Pentru tava de briose, a durat fix 12 minute. Pentru cele mari, care erau duble ca si volum si sunt din ceramica cu peretii mult mai grosi, a fost nevoie de 25-27 de minute pana sa fie gata.
Cand sunt gata fac o crusta deasupra, si cresc putin, iar in mijloc ramane un cerculet mai lucios. La formele mari nu a facut banutul, dar probabil din cauza ca trebuie tinute mult mai mult timp. Recomandarea mea ar fi sa ramaneti la tava de briose sau la forme de marimea brioselor.

   Se scot din cuptor, se lasa 2 minute sa se raceasca, si se despind usor marginile. Se rastoarna pe o farfurie si se servesc calde. Pentru tava de briose am pus o farfurie deasupra si le-am intors rapid, pe toate deodata. Pentru ramekin le-am scos intai usor in mana, partial, am vazut ca totul e ok, si le-am rasturnat pe farfurie.
Cum spuneam, nu mi-au iesit chiar toate din prima. Initial, am lasat ramkin-urile la cuptor doar 20 de minute; cand am intors unul din ele..s-a dezintegrat partial …noroc ca eram deasupra chiuvetei, a avut unde sa curga. Asa ca le-am bagat din nou la cuptor si in cele din urma au iesit.

   Daca va este teama sa le intorceti, se pot servici direct din forme, sunt la fel de delicioase. Pofta foarte buna, si tine-ti minte: moderatie! O sa aveti nevoie de acest gand pentru a nu devora tavi intregi.

3 gânduri despre &8222;Chocolate fondant&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s